Cifra Club

Sfârşitul Fără Sfârşit (Part XI)

Trooper

Ainda não temos a cifra desta música.

Trupul întins în pământ,
Iată că nu se ridică
Aşa cum ştiau toţi de-atunci.
Pentru prima oară se-nchină,

Se-nchină turci şi valahi la un loc,
În faţa lui Vodă acum.
Şi ochii sunt încă deschişi,
Şi tristă-i privirea prin fum...

Cerul e negru şi plânge cu lacrimi,
La fel plâng şi ei,
Nimic n-o să mai fie de astăzi la fel!


Trădarea-i scrisă cu litere mari,
E scrisă cu sânge de regi buni şi tari.
Şi nicio secundă nu au gândit
Oştenii ce-au dat vieţi de regi pe nimic.

Vândut-au cu Vodă şi ţara prin foc,
Au dat şi femei si copii la un loc,
Pământuri muncite de mâini de român
Şi ape curate ca visul dintâi.

Dar Vlad de atunci îi veghează de sus
Şi bun îi învaţă să lupte de-acum,
Chiar dacă el nu mai este-n război
Vârful de ţeapă ce-omoară din hoţi.

Din Cer se aude strigăt de moarte!
Luptă, române, sabia ţi-e frate,
Braţ de fier ce taie-n carne.

Luptă, valah, cu fruntea spre soare,
Nimeni în lume n-are scăpare.
Răul e lovit şi moare.

Si ea, Semilună-n veci n-o să-nchine
Ţara sub săbii şi arcuri păgâne.
Vlad veghează dintre umbre!

Vlad veghează dintre umbre!

Outros vídeos desta música

    Afinação da cifra

    Afinador online

    0 comentários

    Ver todos os comentários

    Entre para o Cifra Club PRO

    Tenha acesso a benefícios exclusivos no App e no Site

    • Chega de anúncios

    • Badges exclusivas

    • Mais recursos no app do Afinador

    • Atendimento Prioritário

    • Aumente seu limite de lista

    • Ajude a produzir mais conteúdo

    Cifra Club Pro

    Aproveite o Cifra Club com benefícios exclusivos e sem anúncios
    Cifra Club Pro
    Aproveite o Cifra Club com benefícios exclusivos e sem anúncios
    OK