Ciudată linişte, totul e calm.
Şi luna roşie veghează de sus,
Doar vântul se îngână tăcut
Prin pânze de corturi şi urme de fum.
Şi nimeni nu stie că moartea
Pândeşte iar din cer şi din văi,
Atacul român este greu ca un pumn,
E seara în care păgânii n-au drum...

În Kara Iflak!

Un tropot de cal se aude în zare,
Iar turcii speriaţi se ridică-n picioare.
Privesc cu ochi mici printre corturi înalte,
Nu ştiu cine vine şi ce vorbă are.

Cu săbiile-n mână aşteaptă cu teamă,
Să vadă de unde şi cine-i atacă.
Zăresc cu uimire un singur valah,
Ce taie cu forţă şi ură de drac.

Noaptea !

Se-aprind focuri multe, dar Vlad e din piatră,
Trece prin turci, şi nu pot ca să vadă
Unde să fugă sau cum să mai lupte,
Când încă 100 de vlahi sar din munte.

Sunt cruzi ca o haită de lupi ce-au simţit
Urme de sânge şi teamă-n priviri,
Cu săbii mari, grele lovesc ne-ncetat
Cu paloşe multe i-au secerat.

Noaptea!