Copil chircit sub vrerea lumii,
Orfan de tată şi de ţară,
L-au aruncat şi-l ţin închis păgânii,
Iar mâine poate-l şi omoară.

Un prunc abia de-un cot mai mare,
Neplâns şi nepăzit în viaţă,
Ostatic prins între popoare,
Îşi schimbă lacrimile-n gheaţă.

Domnescul tată, de nevoie,
L-a dat sultanului zălog
Şi nu mai poate ridica războaie
Şi-şi poartă sufletul olog.

Sterpe nisipuri şi zăngăn de arme
Îl ard ziua toată şi noaptea în somn.
El singur ştie,
Cândva va fi Domn!

Mic şi nevolnic, cu inimă mare,
Primeşte ocara şi biciul.
Încearcă să stea în picioare
Şi-şi râde în faţă supliciul!

Cu vremea, în trupul plăpând
S-adună vântul din creste
Şi creşte întruna vuind
Valahul lup din poveste.

Apoi, într-o negură groasă,
Scrâşnitul de lanţuri răsună
Şi fuge valahul acasă,
Rupând bucăţi din carnea păgână.

Străjeri îngroziţi ca şi morţi
Aleargă să-şi mântuie viaţa.
Un drac ce-i urăşte pe toţi
Le şlefuie acum prima ţeapă.